Scurt istoric despre nunti si traditii

 Casatoria, o stim cu totii, are o istorie indepartata, cu radacini in culturi foarte vechi. In Grecia antica, casatoria era vazuta ca o institutie sociala si a fost tratata ca o problema practica.
Tatal, capul familiei, aranja casatoria cea mai avantajoasa pentru fiii sai si avea un contract semnat inainte de martori. La scurt timp dupa petrecerea de nunta avea loc escortarea cuplului de tineri la patul nuptial. Toate casatoriile erau monogame. Ca regula generala, mirele avea varsta de treizeci de ani si mireasa era de cele mai multe ori adolescenta. In plus fata de aceasta diferenta de varsta a existat, de asemenea si o inegalitate in domeniul educatiei si a drepturilor politice. Femeile au fost considerate inferioare barbatilor. Functia principala a nevestelelor era de a procrea si de a gestiona gospodaria, in timp ce sotii lor se dedicau treburilor publice. Pentru nevoile de natura fiziologica, barbatii adesea apelau la prostituate si concubine.
Legile casatoriei in Roma Antica nu sunt usor de rezumat, deoarece acestea au fost destul de variate si au suferit schimbari semnificative in cursul timpului. Cu toate acestea, fara a simplifica prea mult problema, se poate spune ca atat casatoria si divortul au fost intotdeauna personale, contracte civile intre participanti si nu aveau nevoie de stampila de aprobare guvernamentala sau religioasa.
Inca de la inceputul istoriei romane sotul avea o putere considerabila asupra sotiei si a copiilor. Cu toate acestea in cele din urma femeile aveau sa se bucure de un cadru legal, o pozitie sociala mai buna si aveau sa castige mai mult control asupra vietii lor si a bunurilor. Astfel, in timpurile imperiale sotul si sotia abordau problema casatoriei ca egali. Totusi, se pare ca a existat, de asemenea, un declin al casatoriei si al ratei natalitatii, deoarece imparatul Augustus a gasit necesar sa adopte legi drastice. Au existat mai multe forme de casatorie, insa toate au fost casatorii monogame. Atat barbatii, cat si femeile intrau in prima casatorie la sfarsitul adolescentei.
In timp ce romanii au tolerat prostitutia si concubinajul si nu au avut retineri in legatura cu relatiile homosexuale, casatoriiile se desfasurau dupa legi deosebit de corecte pentru femei, contribuind foarte mult la emanciparea lor.
Putem invata din Biblie ca evreii antici aveau o structura de familie patriarhala. Femeile au fost considerate ca o proprietate a parintilor lor sau a sotilor si nu puteau face nimic fara consimtamantul lor. Scopul principal al casatoriei a fost procrearea si perpetuarea numelui. Fiecare persoana sanatoasa era de asteptat sa se casatoreasca. Barbatii singuri si femeile singure erau tratati cu dispret. Un om putea avea mai multe sotii si concubine (Iacov sa casatorit cu doua surori, Lea si Rahela, si Solomon a avut 700 neveste si 300 de concubine). Biblia indica faptul ca legile casatoriei evreiesti s-au schimbat oarecum in cursul timpului.
Aparitia crestinismului a produs o schimbare profunda in ceea ce priveste casatoria in Europa medievala, dar cu toate ca aceastea schimbarea a venit numai treptat. Astfel
casatoria a ajuns din ce in ce mai mult sub influenta bisericii care a rafinat practicile cu privire la conditiile de insotire. In conformitate cu legea romana si credinta crestina, casatoria se putea realiza doar prin consimtamantul liber al ambilor parteneri, iar aceasta doctrina a obligat societatea sa ridice statutul femeilor. In plus teologii au adaugat si semnificatia religioasa a casatoriei ca sacrament. In acelasi timp, biserica a creat doua probleme noi: a anulat divortul prin declararea casatoriei ca fiind indisolubila (exceptie facand cazul decesului) si a crescut foarte mult numarul de interdictii de casatorie. Au existat cateva impedimente de baza pentru casatorie cea mai importanta fiind cosangvinitatea (relatia de sange intre soti). Azi ar putea fi tentant pentru a vedea casatoria medievala in lumina anumitor doctrine religioase nobile si a poeziei trubadurilor. Cu toate acestea, in cea mai mare din Evul Mediu, precum si pentru cea mai mare parte a populatiei casatoria a ramas o afacere practica. In plus, statutul juridic si social al femeilor a continuat sa fie foarte scazut.

 Reforma protestanta a secolului 16 a respins notiunea de casatorie in vigoare, impreuna cu multe alte doctrine catolice. Martin Luther a declarat casatoria ca fiind “un lucru lumesc’’ o opinie similara a fost exprimata de Calvin. Puritanii englezi din secolul 17 au trecut chiar un act al Parlamentului pentru afirmarea casatoriei fara conotatii sacramentale. Protestantii de asemenea au redus numarul de impedimente ale casatoriei, consangvinitatea a fost interpretata mult mai putin restrictiv decat inainte. Astfel chiar casatoria intre veri primari a devenit posibila.

 Biserica Catolica, in Conciliul de la Trent din 1563 a reconfirmat doctrina despre valoarea sacramentala a casatoriei. A cerut ca toate nuntile sa aiba loc inaintea unui preot si a doi martori.

 Revolutia Franceza din 1792 a introdus casatoria civila obligatorie. Germania a urmat exemplul in secolul 19, atunci cand Bismarck diminuat influenta bisericii catolice. In cele din urma nuntile religioase erau permise numai dupa oficierea ceremoniei civile, practica ce se pastreaza pana in zilele noastre.